George Copos are din nou probleme cu justiția! Fostul patron al Rapidului a fost trimis în judecată din cauza unei cărți pe care susține că a scris-o în închisoare

Redactor:
Sorin Barbu
George Copos are din nou probleme cu justiția! Fostul patron al Rapidului a fost trimis în judecată din cauza unei cărți pe care susține că a scris-o în închisoare
  • Publicat:

George Copos se va lupta din nou în tribunale. Fostul patron al Rapidului este acuzat de procurori de „abuz în serviciu”, după ce ar fi mințit în legătură cu lucrarea care i-a adus o reducere de 30 de zile a pedepsei.

George Copos a fost trimis în judecată de Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Fostul patron al Rapidului este acuzat că ar fi mințit în legătură cu una dintre lucrările care l-au ajutat să iasă mai devreme din închisoare, cu 30 de zile, au scris jurnaliștii de la gândul.ro.

Omul de afaceri a fost avut două condamnări. Prima oară a fost închis în dosarul „Transferurilor” în care trebuia să execute 3 ani și 8 luni de închisoare, iar în timp ce își ispășea această pedeapsă, a primit o nouă condamnare în dosarul „Loteria” în care a fost acuzat de o evaziune fiscală de aproape un milion de euro.

Cât timp a fost în închisoare a susținut că a scris cinci lucrări, care l-au ajutat să fie eliberat mai devreme. Una dintre ele a intrat în atenția procurorilor. Istoricul Cătălin Parfene a susținut că George Copos a plagiat lucrarea „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”.

„La data de 29.09.2014, inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiționată constituită la nivelul Penitenciarului București-Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări științifice.

Prin această acțiune, inculpatul i-a convins pe membrii comisiei funcționari publici, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de legislația primară, cu consecința considerării ca executate, în mod greșit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei”, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

George Copos riscă se întoarcă la închisoare

George Copos va avea mari probleme dacă instanța îl va găsi vinovat. Infracțiunea de care este acuzat se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În plus, la noua pedeapsă i se vor adăuga și cei trei ani pe care nu i-a executat.

Vestea cu George Copos lovește fotbalul românesc la doar 24 de ore după decizia definitivă în „cazul Adrian Mititelu”. În total sunt 17 oameni din fotbal, condamnați pentru diferite infracțiuni. În afara lui Adrian Mititelu, Gigi Becali și Ioan Niculae niciun alt investitor din fotbal nu s-a mai întors în sport după ce au fost închiși.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×